Tag-uri

joi, 13 octombrie 2016

,,Vara împreună.... și la bibliotecă"

Anul acesta am avut prilejul și bucuria de a mă implica activ în programul de vacanță ,, Vara împreună" inițiat și derulat de către Biserica Romano-Catolică din Gherăești și pentru aceasta aduc mulțumiri părintelui paroh Daniel Ghitiu și pr. Alexandru Percu.  Fie că sunt din Gherăești, sosiți în vacanță la bunici, ori reîntorși pentru puțin timp din străinătate, cei mici, așteaptă an de an, cu multă nerăbdare această săptămână. Poate, și din cauză că, pentru mulți copii această săptămână rămâne singura experiență deosebită din întreaga vară. Li se oferă posibilitatea de a fi egali, de a se simți integrați, protejați și iubiți și la final micile cadouri oferite le aduc multă fericire. Faptul că pot petrece timp de calitate împreună cu un număr mare de prieteni cunoscuți, sau au ocazia de a cunoaște și de a se împrieteni cu alți copii, de a împărtăși experiențe noi este un lucru extraordinar. Câteva ingrediente asigură succesul acestei inițiative: în primul rând oameni cu suflet mare care se implică atât financiar dar mai cu seamă ca voluntari , cântecele de voie bună, multe dansuri la care sunt antrenați activ, câteva texte bine alese, care să ajungă la inima micilor participanți și bineînțeles multe jocuri, că doar este vacanță. În această vară, fiecare grupă de copii, pe lângă numele ales, a primit și o culoare care să o reprezinte, iar animatorii inimoși au atras entuziasmul participanților, au marcat punctajul și au canalizat energia de nestăvilit a celor mici într-un mod plăcut și constructiv. Mulți dintre tinerii care participă la acest program își iau misiunea și rolul în serios având o grijă deosebită pe parcursul celor șase zile de copii, antrenându-i și distrându-i totodată. În fiecare zi, câte o grupă a sosit și la bibliotecă, unde am continuat joaca dar am învățat și multe lucruri bune, ignorând spațiul puțin și lipsa curentului electric din acea săptămână.
PRIMA ZI
Am prezentat copiilor informații despre comportamentul corect pe care trebuie să-l adoptăm în cazul unor situații de urgență: cutremur, incendiu, ori despre curentul electric și pericolele pe care le poate prezenta. Activitatea a fost inclusa în cadrul proiectului ,, Să învătăm să prevenim dezastrele!" iar micile povești pe care le-am citit ori le-am construit pe baza unor imagini sugestive, au fost alese cu grijă pentru a stârni interesul copiilor dar mai cu seamă pentru a le orienta atenția și a le forma o serie de comportamente pentru protejarea lor într-o situație de risc. La final le-am dăruit câte o insignă de mic pompier.  
ZIUA a II-a 
Am descoperit împreună cu copiii de 7-8 anișori prețioasa lecție de mulțumire. De cele mai multe ori suntem tentați să ne îndreptăm privirea către lucrurile materiale deținute de cei din jurul nostru și uităm să ne bucurăm de ceea ce avem, de calitățile cu care am fost înzestrați și de minunatele daruri pe care le-am primit la naștere: auzul, vederea, mobilitatea. Unii dintre noi își direcționează întreaga existență pentru a agonisi din ce în ce mai mult, raportându-se mereu ,,la curtea vecinului" , minimalizând astfel lucruri cu adevărat importante cum ar fi sănătatea, dragostea și respectul celor dragi. Am ales să le citesc copiilor povestea lui Dumitru, un băiețel veșnic nemulțumit, care descoperă într-o bună zi cât de recunoscător trebuie să fie pentru viața pe care o duce și care învață să se bucure de tot ceea ce Dumnezeu i-a dăruit. Și noi adulții, ar fi bine dacă nu ne-am mai preocupa atât de mult de ceea ce ne lipsește și am aprecia lucrurile mărunte dar în același timp neprețuite. ,, - Mă bucur de vocile pe care le aud, de oamenii pe care îi întâlnesc, de adierea vântului, de o muzică bună, și mai cu seamă de mângâierea fiului meu..." (Zenobia Niculiță- Lecția de mulțumire) Vă invit la bibliotecă să lecturați cartea și să descoperiți 20 de povestiri în care lumea copilăriei, plină de inocență și savoare în care lecțiile despre viață se împletesc natural cu jocul iar prietenia, generozitatea, răbdarea, recunoștința sunt prietenele eroilor.                                                                                                                                                                                   ZIUA a III-a                                                                                                              ,,VA-CAN-ȚĂ!"                                                                                                                                                                               Ce poate fi mai potrivit într-o zi de vacanță decât povestirile pline de farmec şi umor ale scriitorului Mircea Sântimbreanu. Așa că ,,Un băiat citit" și ,,Un șmecher la lecție" au scris ,,Scrisoare pe adresa unui chiulangiu" și ,,Post-scriptum" ,,Însemnări de lector" folosind ,, Un vocabular literalmente bogat"  și o ,,Imaginație creatoare". Într-un interviu din anul 1997, acordat lui Leo Butnaru, scriitorul Mircea Sântimbreanu spunea:,,Cât trebuie să citeşti? Enorm. Mai mult decât atât. Uneori, se întâmplă să citească nu tocmai ceea ce trebuie pentru vârsta lui, dar un copil prins de lectură este salvat!'' Astfel încât, le-am oferit copiilor câteva povestioare, întrebări de istețime, spuse-buclucașe și multă voioșie, pentru a descoperi plăcerea lecturii. Și pentru că sunt niște copii atât de expresivi ne-am jucat și jocul emoțiilor care a stârnit o bună-dispoziție generală.  












 ZIUA a IV-a                                                                                                  La vârsta de 14-15 ani, aproape totul pare posibil și fiecare dintre noi am fost puși în fața unei alegeri. Probabil prima alegere importantă din viața noastră. Ce dorim să învățăm mai departe, spre ce profil sau liceu ne îndreptăm. Mulți dintre copii cred că decizia luată și următorii patru ani le stabilesc drumul în viață și meseria pe care o vor practica ulterior și se simt puțin copleșiți. Așa că, m-am gândit să le prezint un exemplu care să-i motiveze, care să-i convingă că fiecare dintre ei este valoros, că fiecare este înzestrat cu o serie de resurse pe care le poate folosi pentru a reuși. Le-am vorbit copiilor despre viața și experiențele doctorului Ben Carson, fost director al secției de neurochirurgie infantilă a spitalului John Hopkins din Baltimore. ,, Învățați să faceți tot ce puteți mai bine, am continuat să le spun, și Dumnezeu va face restul. Dumnezeu ne iubește pe toți, și toți suntem egali în ochii lui Dumnezeu. Orice alegeți în viață, puteți să faceți. N-am de gând să vă spun ce să alegeți, dar cred că puteți fi președinte sau pilot sau cel mai bun doctor din lume. Poți fi cel mai bun tâmplar din lume. Poți face orice hotărăști în mintea ta că vrei să faci, făcând doar ce poți cel mai bine.''(Ben Carson- Gândește cutezător)   Mi-am dorit ca prin cuvinte simple dar motivaționale, copiii să plece cu ideea că doar ,,gândind cutezător, putem să ne transformăm pe noi și lumea în care trăim''.  



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu